Vasile Frunze, a.n. 1931, s. Pîrlița (Fălești)

În acest interviu, Vasile Frunze, localnic din Pârliţa, își amintește adunarea evreilor din satul său în lagărul din pădurea Răuțel, modul inuman în care au fost tratați aceștia acolo, precum și evenimente legate de executarea unora din ei în urma neascultării ordinelor soldaților germani. El comentează, de asemenea, încercările celorlalți localnici de a îi ajuta pe cei închiși în lagăr prin trimiterea și aducerea de mâncare în pădure.

Frunze vorbește despre nașterea sa în satul Pârliţa, în anul 1931, și despre începutul războiului; își amintește bombardarea regiunii sale, în 1941, deopotrivă de către ruși și germani; menționează că prin satul Pârliţa și în special prin casa lui au trecut si au stat mulți soldați, din ambele armate; accentuează faptul că localnicii nu aveau voie să umble liber prin sat în orice moment al zilei, fiind bătuți în cazul în care erau prinși.

El spune că în satul Pârliţa locuiau mulți evrei, deși nu își amintește cu exactitate numărul acestora; menționează câteva din ocupațiile evreilor din sat, care aveau legatură cu vânzarea de alimente; spune că a văzut cum, odată cu sosirea armatei germane în sat, evreii au fost strânși și duși într-o pădure apropiată, numită Răuțel; descrie strângerea treptată a evreilor de către soldații germani, în mai multe zile, și sechestrarea lor în casele altor localnici, în special până la venirea nopții, când erau fugăriți în pădure; menționează că a urmărit de mai multe ori escortarea evreilor în pădure, copil fiind; își amintește că de fiecare dată când i-a urmărit, aproximativ douăzeci/treizeci de evrei au fost escortați de către soldații germani în pădurea Răuțel, unii fiind aduși din alte sate; spune că printre evrei se aflau și copii, și bătrâni, aceștia plângând și urlând, fiind bătuți și obligați să meargă desculți prin pădure; își amintește că evreii erau ridicați de către armată indiferent dacă aveau sau nu cu ei bunuri personale; menționează că după sosirea armatei germane în Pârlița, au existat evrei care scăpaseră și care s-au întors în sat, însă aceștia au fost împușcați sau strânși și luați din sat de către nemți, localnicii neștiind unde au fost duși sau ce s-a întâmplat cu ei; spune că a asistat la executarea unor evrei de către soldații germani și descrie un eveniment legat de împușcarea unui grup care a încercat să fugă, la marginea pădurii; comentează ordinele strigate de către soldați în limba germană, nefiind sigur că evreii înțelegeau ce le era spus.

El descrie locul în care erau ținuți evreii în pădurea Răuțel și pe care l-a văzut personal: un grup de bordeie săpate în pământ, care nu erau de ajuns pentru a adăposti toți oamenii aduși acolo; spune că evreii care nu încăpeau în adăposturi erau nevoiți să doarmă afară; menționează că ceilalți copii din sat, care au urmărit ducerea evreilor în pădure, nu aveau voie să intre unde erau ținuți aceștia și erau fugăriți de către soldații germani care încojurau locul; menționează că pădurea Răuțel se află la aproximativ trei km de satul său; se reîntoarce la descrierea locului în care erau ținuți evreii in pădure, amintindu-și că nu exista vreun gard care să îi înconjoare pe aceștia, ei fiind pur și simplu păziți de soldați germani; își amintește că germanii erau așezați la o distanță de aproximativ cincizeci/o sută de metri unul de celălalt, acoperind o arie de aproximativ cinci sute de metri; spune că evreii ținuți în pădure nu erau hrăniți, iar el, împreună cu alți copii din sat, le mai aduceau bucăți de pâine de acasă și le aruncau printre soldați; își amintește că evreii încercau să comunice cu el și cu ceilalți copii, plângând și spunându-le că nu știu ce vor să le facă soldații germani; [tăcere până la reluarea interviului]; accentuează faptul că mulți dintre evreii adunați în pădure au murit acolo, în special din cauza foamei; spune că nu a văzut niciodată evreii din pădurea Răuțel fiind hrăniți de soldați, însă că apă le era adusă de un bărbat in vârstă, cu o căruță; spune că acel bărbat era din alt sat, fiind obligat probabil de către soldații germani să se ocupe de adusul apei de băut; își amintește că soldații se purtau rău cu evreii, forțându-i să meargă desculți prin pădure și nepermițând nimănui să comunice cu ei; menționează ca printre soldați nu se aflau români.

Frunze revine la descrierea evreilor pe care i-a văzut în pădure, spunând că cei care mureau erau îngropați pe loc; menționează că a văzut mai multe morminte în locul unde au fost adunați evreii, aceștia adăugând inscripții cu numele celor care fuseseră îngropați acolo; spune că a văzut de asemenea trei cadavre în lagăr, respectiv doi bărbați și o femeie, care erau cărați pe niște pături și trași cu mâinile de către alți evrei; își amintește că morții erau cărați departe de văzul celorlalți localnici, care nu aveau voie să îi ajute; povestește că a văzut mai de aproape grotele în care fuseseră ținuți evreii după ce aceștia au fost luați de acolo, neștiind unde au fost duși apoi de către germani; spune că evreii au fost ținuți în acea pădure aproximativ două/trei luni, însă nu își amintește cu exactitate anotimpul; menționează însă că dacă inițial nu era foarte frig afară, mulți evrei au murit apoi din această cauză; spune că unii evrei au bănuit că aveau să fie ținuți mai mult și au apucat să își ia cu ei haine mai groase; menționează că în acel lagăr au fost ținuți trei sau patru sute de evrei din satul Pârlița și din satele învecinate, precum Bălți; spune că la evacuarea lagărului, evreii au fost orânduiți în șir, mergând pe jos și fiind păziți de soldați, care mergeau înaintea, lângă și în spatele lor; povestește că mulți dintre evrei erau infirmi și se deplasau cu dificultate din cauza spinilor din pădure, iar cei care cădeau pe drum erau urcați în niște căruțe conduse de oameni din satul său, mobilizați cu forța de către germani.

El revine la evenimente legate de executarea evreilor de către germani și își amintește că cei care se împotriveau și voiau sa fugă erau împușcați, fapte pe care le-a văzut personal, de la marginea lagărului; spune că a văzut o femeie fiind împușcată și că a mai auzit de multe ori împușcături prin pădure și prin lagăr; povestește că se afla la aproximativ la douăzeci de metri de femeia care a fost împușcată pentru ca voia să iasă din lagăr; o descrie pe aceasta, în vârstă de aproximativ patruzeci/cincizeci de ani, ca depărtându-se încet de soldații care îi strigau să se întoarcă; spune că după ce aceasta a fost împușcată de un soldat, doi evrei au venit și au cărat-o într-o grotă, departe de văzul celor care urmăreau scena; menționează că cei care le duceau evreilor din pădure de mâncare erau în principal copii, deoarece reușeau să se strecoare mai ușor printre soldați; revine la descrierea lagărului, pe care l-a văzut după plecarea soldaților împreună cu evreii: iarba era folosită pe post de paturi, pentru a nu sta pe pământul tare, iar peste tot se aflau fecale, deoarece evreii nu aveau voie să se miște liber.

El comentează reacțiile celorlalți localnici din Pârliţa, care erau revoltați, spunând că evreii au fost adunați ca vitele și tratați josnic; își amintește că evreii coexistau pașnic cu ceilalți localnici, care țineau la ei; spune că evreii ofereau pâine, lemn și materiale de construcții contra floarea-soarelui și grâu de la săteni; își amintește că bunurile evreilor din Pârliţa au fost împărțite între apropiații lor din sat, unii dintre aceștia devenind foarte bogați; comentează împărțirea averilor acestora, făcută între localnici, care spuneau că evreii lăsaseră vorbă că ceea ce rămăsese în urma lor putea reveni prietenilor și cunoscuților lor din sat; spune că nu a văzut personal niciun bun fiind luat din casele evreilor.  

Acest interviu a fost realizat în cadrul United States Holocaust Memorial Museum's Moldova Documentation Project