Gheorghe Ghenea, născut în data de 16 februarie 1923 în localitatea Cazangic

În acest interviu, Gheorghe Ghenea, născut în data de 16 februarie 1923 în localitatea Cazangic, povesteşte despre evenimentele petrecute în 1941 în satul Cazangic; descrie ziua în care o familie evreiască a fost dusă din sat şi împuşcată de către soldaţi români; menţionează alte incidente şi povesteşte despre moartea tatălui său.

Domnul Ghenea îşi aminteşte de o familie de evrei care trăia în sat; părinţii erau numiţi Iancu şi Şeina, aveau două fiice: Ana şi Rivca [Rivka] şi doi fii: Iosob [Iosub, Iosuf] şi Meyer [Meier]. Povesteşte că în 1941 a venit un grup de aproximativ 20 de soldaţi români în sat; menţionează că părinţii din familia evreiască au fost duşi imediat din sat şi împuşcaţi; îşi aminteşte că cele două fete au fost violate de soldaţi, după aceea aceste două fete şi unul dintre fratele lor au fost duşi la Sărăteni şi împuşcaţi. Menţionează că acestea s-au petrecut în ziua în care au sosit soldaţii în sat; precizează că a văzut personal cum a fost dusă din sat familia evreiască şi a auzit fetele urlând când au fost agresate, însă nu a văzut cum au fost împuşcaţi, deoarece s-a temut să se ducă după ei, a auzit acest lucru doar de la alţi săteni care i-au îngropat fără sicriu. Menţionează că Gheorghe Oluenec şi Ghiţă Şuianu, care au asistat la îngroparea familiei, i-au povestit cum au fost împuşcaţi. Precizează că familia evreiască a plecat fără bagaje, nu au dus nimic cu ei atunci când au fost duşi din sat.

Povesteşte că familia sa l-a ascuns pe Meyer timp de două zile, acesta fiind singurul din familia menţionată care nu a fost dus şi împuşcat în Sărăteni. Menţionează că Meyer a trăit în sat până la sfârşitul războiului, dar după aceea nimeni nu i-a mai făcut nimic, deşi se ştia că era evreu; povesteşte un incident petrecut după război, când Meyer a furat o vacă şi a fost trimis la închisoare, iar după aceea nu s-a mai întors în sat. Precizează că au mai rămas români în sat timp de o perioadă, s-a instituit o primărie, o prefectură şi poliţie română. Revine asupra evenimentelor din 1941; precizează că evreii au fost duşi din sat de către aprox. 4 soldaţi înarmaţi; menţionează că cumnatul său care trăia în Sărăteni i-a povestit cum au fost împuşcaţi evreii; repetă că evreii nu aveau bagaje când au fost duşi din sat. Povesteşte că trăiau evrei refugiaţi în Cazangic; spune că aceştia s-au întors acasă după război. Menţionează că bunurile lăsate în urmă de către familia evreiască au fost luate de ceilalţi săteni.

Povesteşte un incident care s-a petrecut in sat atunci când au venit românii: un băiat, Ion Stanca, a tăiat mâna unei evreice cu o seceră pentru a-i fura brăţara de aur; menţionează că el a fost martorul ocular al acestui incident; îşi aminteşte că femeia respectivă era refugiată la familia lui Sandu Noviţchi [Noviţki]; precizează că atacatorul nu a fost pedepsit nici de români, nici, mai târziu, de ruşi. 

Povesteşte că în 1941, cu aprox. două săptămâni după ce au fost strânşi evreii din sat, a venit un grup de români şi evrei şi au împuşcat 16 săteni, adică pe toţi cei care i-au găsit în sat. Menţionează că şi tatăl său a fost dus din sat şi împuşcat atunci; afirmă că în acea perioadă el şi mama sa erau refugiaţi în Filipeni; menţionează că niciun sătean nu a văzut cum au fost împuşcaţi localnicii, însă un cioban a găsit mai târziu trupurile celor care au fost omorâţi. Precizează că un vecin, Vasile Gribincea, a văzut cum a fost dus din sat tatăl său.

Acest interviu a fost realizat în cadrul United States Holocaust Memorial Museum's Moldova Documentation Project