Dumitru Dubālaru, născut in 1927 in s. Parcani, Basarabia

În acest interviu Dumitru Dubālaru, născut in 1927 in Parcani, Romania (astăzi Moldova), povestește despre capturarea evreilor locali de forțele germane și române; despre cum a văzut cum îi duceau spre Rusia; dspre cum jandarmii locali îi împușcau pe cei care numai puteau merge; despre cum localnicii îngropau cadavrele și despre jefuirea caselor evreești de către săteni și soldați. 

Q: Va rog sa-mi spuneti numele dumneavoastra.

A: Dumitru, Dubalaru Dumitru.

Q: Si unde v-ati nascut si cand?

A: In Parcani m-am nascut, aici, satul natal.

Q: Si in ce an?

A: ‘27, dar nu mai tin minte ce luna, dar in ‘27 m-am nascut.

Q: V-amintiti cand a inceput razboiul in 1941 erati aici?

A: In ‘41 aveam 14 ani si aici in Dumbraveni era un sat evreiesc in Solhostul

Dumbraveni, aici au sezut jidani, cinci sute de evrei; si pe urma au venit romanii

cu nemtii si au fugit saracii, i-au prins si i-au dus in lagar in centrul Rusiei, si

mergeau pe aici pe Dealul Volovin in luni de vara, in iulie, calduri mari erau si era

unul din Parcani, Ton Baciu, jandarm roman era si a dibuit postul asta sa duca, sa

maine pe dansii in lagar, pe jidani in coloana, si care saracii nu puteau merge,

picau, erau batrani si obositi, ii impusca si ii arunca pe marginea drumului.

Q: Dumneavoastra ati vazut?

A: Pai, eram cu oile in deal, eu pasteam oile sus; eram trei care pasteam oile…Ionica

Baciu, Ionica Valuscov care au murit, sub piscul asta, pe marginea Parcaniului, pe

aici era drumul.

Q: Deci erati departe de convoiul care trecea? Cat de departe?

A: Noi eram aici si convoiul mergea la sapte pasi. Si noi duceam apa, ei, barbatii,

cereau apa, noi luam o caldarusa, dar nu ne lasau sa le dam apa, ne fugarea.

Q: Si ati vazut cum ii impuscau?

A: Cum sa nu fi vazut cum ii impuscau, saracii erau impuscati pe marginea drumului

si nimeni nu-i lua si erau umflati, ia ca femeia e martor, stie si ea cum era atunci

in vremea aceea. Doamne-fereste ce era, bataie de joc; cata averea aveau jidanii,

in Dumbraveni, ca erau bogati jidanii, nu asa ca noi, aveau magazine, aveau

bogatii; erau evacuate, ridicati de acolo si au ramas casele pustii, si ai nostrii

saracii traiau de acolo… hai, hai, luau scaune, mese, hai sa le luam, ce sa

luam…si i-a dus la unu Foca Baraghina la primarie erau jandarmi romani si au dat

tot pe baut, scaunul, masa, era razboi…l-au dat pe baut si bea.

Q: Si spuneati ca jandarmul acela roman Baciu…

A: Anton Baciu.

Q: Pe acela l-ati vazut impuscand?

A: Pai si acela a impuscati jidanii, din Parcani era.

Q: Ce arma avea, mai tineti minte?

A: De aceea romaneasca, cu cinci cartuse era, cum era in vremea aceea.

Q: Si soldatii, si pe soldati i-ati vazut impuscandu-i?

A: Anton Baciu ii impusca, si soldatii umblau din urma, care mai ramanea ii impusca

si ii lasa pe marginea drumului, vai de capul lor.

Q: Si ce s-a intamplat cu cadavrele, ce s-a intamplat cu corpurile lor?

A: Ii ingropau, i-a strans si ii ingopa si nu putea lumea sa mearga, imi era si rusine sa

spun, ca omul cand moare de la caldura se umfla si Doamne-fereste.

Q: Si cine i-a ingropat?

A: De-ai nostrii, ii strangeau si ii ingropau.

Q: Oamenii din sat.

A: Oamenii din sat, groparii nu puteau merge, imi e si rusine sa spun, omul cand sede

la soare se umfla, omul cand moare si sede doua-trei zile miroase greu, dar omul

cand sede in fata soarelui cu pantecele umflate la capusa. Doamne-fereste, nacaz

mare, vai de capul nostru ce a trecut.

Q: Multumesc frumos.

A: Cum a fost? Eu nu spun minciuni, e aici femeia de fata, e mai mare ca mine cu un an sau cu doi, stie si ea cum a fost.

Acest interviu a fost realizat in 2004 în cadrul United States Holocaust Memorial Museum's Moldova Documentation Project

Versiunea video aici https://collections.ushmm.org/search/catalog/irn517829