Maria Manu Boldescu, născută in 1925, in Parcani (Soroca)

Maria Manu Boldescu, născută in 1925, in Parcani, Romania (astăzi Moldova), vorbește despre capturarea evreilor din satul ei de către soldații români în 1941; despre violențile anti-evreești ale jandarmilor români; despre părăsirea satului împreună cu familia sa; despre împușcarea unui bărbat evreu care se ascundea. 

R: Vǎ rog sǎne spuneţi numele dumneavoastrǎ.

M: Marusia [Marusia]. Sunt nǎscutǎ ...da anu nu ţin minte....în 25.

R: Şi numele de familie?

M: Boldescu Maria Fiodorna [Boldesku Maria Fiodorna].

R: Şi unde sunteţi nǎscutǎ?

M: Parcani (Parkany, în raionul Soroca).

R: Deci aici în sat.

M: Aicia în sat. Chiar când m-o nǎscut, în grǎdina asta m-o nǎscut. Aicia am trǎit ş-apoi tata o

murit şi o rǎmas mama vadanǎ.

R: Vǎ amintiţi?

M: Eu adica sǎ vorbesc?

R: Nu, staţi puţin. Staţi.

R: Dacǎ vreţi sǎ ne spuneţi ce vǎ amintiţi de la începutul rǎzboiului, din anul 1941.

M: Aşa. Uite, o luat convoiu de jâdani şi-i duce pe-aicea. Aicia dupǎ grǎdinǎ este drum mai

sus...şi mergeu. Da noi am auzit, ca iaca sǎ meargǎ cu jâdanii pe-aicia şi zice-s flǎmânzi şi

desculţi. Noi ce-am fǎcut? Luam pâine, apa...

R: Cine spunea despre ei?

M: Aşa din sat lumea zice cǎ am auzit, adicǎ din cineva prin cineva adicǎ. Iaca am auzit cǎ o

sǎ meargǎ p-aicea pe deal. Ǎi da noi avem prieteni. Dac po sǎ treacǎ Dumbrǎveniu (în raionul

Soroca) haidem şi-om vede şi le-om da ceva mǎcar sǎ mânânce. Copii desculţi cu picioarele

julite. Noi nu ne putem apropie de dânşii cǎ dacǎ...împuşca dupǎ noi şi nu ne da voie. Aşa

luam şi zvârlem pâinea, da ei ţine aşa mâinile, zvârlem ş-o apuca ş-apoi zvârlem iarǎ, sǎ pleca

jos şi-o lua plasale ce nimerem c-aşa era pe-o vreme cum amu ia. Totdeauna tot aşa şi tot

fugem înainte şi din urmǎ tot vine şi tot pânǎ deşǎrtam ş-apoi alţii iarǎ aduce din sat şi iarǎ

dam.

R: Îi cunoşteaţi pe unii dintre ei?

M: Pi care cunoştem, pi care nu cunoştem cǎ era diferite, mulţi erau un convoi mare, nu sǎ

vide capu. Şi noi eram mai mulţi şi le dam cu dǎsagii cǎram aşa cu tolbe dǎsagii mere, rǎsade,

pâine. Doamne fereşte ce bucurie aveu ei şi copii rǎcneu cǎ vor apǎ, cǎldurǎ, nevoie....cu

staclanu cu apǎ. Aşa am petrecut pân când i-o dus. Da unde i-o dus nu am întrebat.

R: Erau şi familii din sat de aici?

M: Unde, cu dânşii?

R: Da.

M: Nu. Nu, nu. Erau strǎini...strǎini cu dânşii, armatǎ strǎinǎ era cu puşte cu tot. Dacǎ noi nu

era chip sǎ ne apropiem de dânşii doar aşa pe departe şi zvârlem şi iei ţâne cu mânurile şi lua

şi s-apleca de jos şi lua dacǎ dubde aiesta...dacǎ nu, aiest din urmǎ dubde...şi lua care şi cum

mergeu în convoi, c-aşa mergeu în rând ca soldaţii în poziţii.

R: Soldaţii care îi însoţeau erau români sau nemţi?

M: Români, români erau. Eu ştiu ce erau? Români, cǎ înjurau şi dupǎ noi doamne fereşte ce

ne ocǎrau.

R: Şi erau şi evrei din sat?

M: În sat nu am avut evrei, nu ştiu. Numa cum din Dumbrǎveni am cunoscut una da nici n-am

mai dobdit sǎ grǎiesc cu dânsa şi repede i-am dat mâncare şi cu apǎ. Aşa altǎ mâncare nu, da

dacâ pâine era, ce mai trebuie altceva?

R: Dumbrǎveni e satul vecin?

M: Da, aicea satu vecin...unde, era şef de post acolo, era jandari acolo. Pe urmǎ da amu ei

când o venit rǎzboiu, ei s-o ridicat şi-o-nceput a veni români, nemţi p-aicea pe la noi...

de-am...cǎ şi treceu prin sat şi nu aveu mâncare da luau vaci, porci, gǎini cu sacu gǎini sǎ

vârǎu nemţii şi gǎini, ouǎ prin poiatǎ luau mâncare la armatǎ, no nu putem zice nimnicǎ. Lua,

lua gata, da când o vinit din puterea sovieticǎ dupǎ dânşii, aşeia apǎi ne-o mutat din sat cǎ era

rǎzboi, bǎteu, vineu bombe p-aicea. Apoi ei vineu cu ferma lor de vaci da noi gândem, de

unde au ei vaci? Noi nu ştiem cǎ ruşii au ferme...da ei vineu cu ferme de vaci şi tǎieu vaci

mâncare la armatǎ.

R: Şi atunci când v-aţi refugiat la Hristici (Hristitshi, în raionul Soroca) ţineţi minte?

M: Da, ţân minte la Hristici când am vinit acolo şi acolo o obligat lumea cǎ sǎ ne

hrǎneascǎ...cǎ dacǎ ne-am dus aşa fǎr nimic...când fugeam apoi bombele ne-ajungeu din urmǎ

da pica-n apǎ şi ieşe numa fum.

R: Asta când era?

M: Când...rǎzboiu.

R: Înainte de episodul pe care l-aţi povestit?

M: Dupǎ ce s-o dus aieştia jâdanii, dup-acea o vinit rǎzboiu. Da tot în anu acela.

R: Şi dumneavoastrǎ aţi fost la Hristici cu familia?

M: Cu familia, cu mama, cu tata. Ǎ...cu mama, tata o rǎmas acasǎ cu surori care mai avem.

Am fugit la Hristici cǎ ne-o scos din sat cǎ aici doamne fereşte ce era...armatǎ multǎ şi

tancuri...ca cum la rǎzboi.

R: Ş-acolo vǎ amintiţi dacǎ aţi vǎzut evrei omorâţi?

M: Da. Colodea [Kolodia] o zis cǎ o gǎsit un jâdan în iesle la vacǎ şi l-o luat şi l-o pus şi o

sǎpat groapa şi o dat în-trânsu vreo cinci gloanţe da el nu l-o dubdit cǎ el era gras da psǎ nu-l

nimereu oricum şi-acel care trǎge... da el zice mai trage o datǎ. Când o mai tras o datǎ o picat

cu faţa-n groapǎ da noi ne-am spǎriet da

 ce-avem eu şaisprǎzece ani...mǎ temem.

R: Dumneavoastrǎ aţi vǎzut când l-au împuşcat?

M: O-puşcat, o-mpuşcat da pe noi ne fugǎre. L-o-mpuşcat acolo şi el o picat jos...cǎ noi ne

uitam aşa din urmǎ când fugem.

R: Şi el...unde l-au gǎsit?

M: Într-o iesle la vacǎ nu ştiu unde ascuns, l-o ascuns omu ...ca cum ia care vine la mine şi eu

am vacǎ şi am iesle în sarai. Şi l-am pus acolo şi am pus nişte ogrinji de-asupra sǎ şadǎ acolo

şi de-acolo l-o scos.

R: Aţi auzit de la oamenii din sat cǎ fusese ascuns?

M: Da, da de acolo din satu cela. Zice, ia uite. Da noi, hai sǎ videm. Ne-o fugǎrit, n-am mai

vǎzut mai departe ce-o mai fǎcut.

R: Şi cum l-au gǎsit? Ştiţi cumva?

M: Nu ştiu, noi nu am fost acolo numa când l-o dus la groapǎ şi l-o pus sǎ sepe

groapa...atuncea...da ne-o fugǎrit...nu ne-o dat voie sǎ şedem pe-acolo cǎ dacǎ era în timpul

rǎzboiului.

R: Şi cine l-a pus sǎ sape groapa?

M: El singur.

R: Nu, cine i-a ordonat?

M: Ei, d-apoi nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu cine cǎ nu ştiu eu din satu cela care l-o pus sǎ sape

groapa. Nici familia nu ştiu cine...cǎ o pus românii, cǎ o pus...cine, nu ştiu.

R: Nu ştiţi cine l-a împuşcat?

M: Nu ştiu cine. Soldaţi...da ce soldaţi? Români mǎ tem cǎ eu nu ştiu...ori poate, eu nu ştiu catuncea

era pe timpul rǎzboiului. Noi am fugit de rǎzboi, am fugit la Hristici şi acolo am

întâlnit iaca rǎu de tǎt.

R: Şi dupǎ ce a cǎzut în groapǎ şi a murit, cine l-a acoperit cu pǎmânt?

M: N-am fost acolo locului sǎ videm cǎ ne-o fugǎrit de-acolo. Nu ne-o dat voie sǎ videm.

R: Aţi vǎzut cum l-a împuşcat şi dupǎ aia fugind...

M: Da, da aşa când fugem şi ne uitam în urmǎ se videm ce-a fi...şi l-o-puşcat şi el o strigat

odatǎ mai dǎ o datǎ cǎ nu l-o nimerit. Când o dat amu el o picat jos acolo...iaca cum o fost.

R: Mulţumesc frumos.

M: Aşa ştiu, da îs mulţi ani şi nu pre ţân minte chiar tǎte cele cǎ uit aşe uit de doamne fereşte.

R: Poţi sǎ opreşti.

Acest interviu a fost realizat in 2004 în cadrul United States Holocaust Memorial Museum's Moldova Documentation Project

Versiunea video aici https://collections.ushmm.org/search/catalog/irn517828