На русском

Manu Alexei Silevici, născut in 1926 în satul Cobâlea (Șoldănești)

Alexei Manu, născut în Cobâlea, Romania (astăzi Moldova) in 1926, vorbește despre bunele relații dintre creștini și evrei în perioada de până la război; despre venirea trupelor germane; despre un mare convoi din bărbați, femei și copii evrei, care a fost oprit pe o noapte în Cobâlea; crede că ei erau duși în lagărul de concentrare din zonă; despre reacția localnicilor la convoi, inclusiv despre incercarea de a le da prizonierilor apă și de a le fura lucrurile; d-lui văzuse că gardienii erau români; despre ce le s-a întîmplat vecinilor lor evrei, care s-au întors după război în sat. 

R: O să vă rog să-mi spuneţi numele dumneavoastră.

M: Se poate să spunem,da? Sunt, mă numesc Manu Alexei Silevici, născut în satul Cobâlea în anul 1926 la 23 august.

R: Spuneţi-mi, în perioada războiului, atunci când a început războiul în anul 1941 unde eraţi?

M: În 1941 eram acasă, eram acasă.

R: Vă amintiţi ce s-a întâmplat cu evreii din sat?

M: Da, îmi amintesc ce s-o întâmplat. În satul natal în care m-am născut într-o bună zi de sară

la orele 7-8 aşa, în marginea pădurii într-o toloacă mare o adus un convoi de evrei şi i-o lăsat

la hodină. No în timpu iesta i păze pă dânşii. Ei era şi cu copii mititei născuţi şi-aşa era şi fel

de fel de... bagajul lor ave. Sara dintre cei care păze acolo păze da s-or mai dus unii şi o prins

a lua din bagajuri.

R: Dumneavoastră i-aţi văzut când i-au adus acolo?

M: Eu când i-o adus acolo i-am văzut în marginea satului, i-am văzut în marginea satului cum

i-o adus, o coloană, tre să fi fost vreo 400- 500 de evrei poa să fi fost. După aceea ei o luat şio

mânat-o-n Şoldăneşti (Sholdneshti), pe drumu Şoldăneştiului. O mânat-o-n Şoldăneşti a

doua zi dimineaţă. În sezonu iesta când îi mâna pe dănşii ieşe nărodu, care cu pâine, care cu

apă, care cu ceia. Îi băte, nu-i lăsa să le deie nimic. Nu lăsa să le deie.

R: Pe cine-i băteau?

M: Gardienii care-i duceau pe dânşii.

R: Pe evrei îi băteau sau pe oameni?

M: Pe oameni îi băte, pe oamenii cei care vroiau să-i dea iacată apă vrem să-i dau sau pâine

vrem să-i dau. N-aveam dreptu să le dau apă ori pâine ori ceva că mă băteu gardienii. Eu am

ieşit să le dau o cană de apă cu căldarea de la fântână şi-un jandarm de-aiesta când mi-o

trăsnit vreo două ghişuce, nu putem s-ajung acasă. Şi-o mânat-o-n Şoldăneşti. Pe la Şoldăneşti

acolo o făcut ca un fel de lagăr unde i-o ţinut pe dânşii şi i-o ţinut pe dânşii acolo şi i-o pus la

bătut piatră, fărma piatră pentru soşea.

R: Cine-i însoţea? Soldaţii erau români sau nemţi?

 

M: Eu nu vă pot spun...forma era voienă. Dacă, nemţi nu era că grăie moldovineşte, grăie

moldovineşte. Poa să fie neamţ şi grăie moldovineşte. Nu pot spune naţia ceea că ce era.

Forma voienă şi grăie moldovineşte.

R: Şi ce arme aveau, vă amintiţi?

M: Păi carabine de-aieste aveu. Da, carabine aveu.

R: Şi-n seara aceea în care i-au ţinut lângă sat, v-amintiţi ce s-a-ntâmplat?

M: Cum? Cum?

R: În seara în care i-au ţinut lângă sat....

M: În sara-n care i-o ţinut lângă sat acolo, nu le-o făcut nimică. Nu le-o făcut nimică da intra

în lanţu cela şi fura din bagaj de la dânşii. Gânde că cine ştie ce are în bagaj. Ave cană, o

ceaşcă ceva. Iaca-aşe. Dar nu i-o bătut atuncea sara, nu i-o făcut nimica atuncea sara. A doua

zi dimineaţa i-o luat şi-o mânat-o spre Şoldăneşti.

R: Cine le fura bagajele? Soldaţii?

M: Nu. Nu, soldaţii. Moldoveni de-a noşti. Moldoveni de-a noşti. Săteni de-a noştri.

R: Şi plecau cu ele?

M: Da, se duceu cu dânsele. Se duceu. La una era un copil mititel şi s-o dus unu şi-o furat şi-o

luat copilu şi când copilu o prins a răcni, el o lepădat copilu jos, o fugit. [zâmbet]

R: Şi erau păziţi de soldaţi acolo unde...?

M: Erau acolo câţi 4, 5,6 soldaţi care păzeau, mai mulţi nu erau.

R: Dumneavoastră i-aţi văzut când i-au adus şi unde i-au...

M: Da cum nu, în marginea satului la mine, în marginea pădurii la Valea Rece (Walia

Retshe). Pădurea Valea Rece, toloaca Valea Rece.

R: Şi n-aţi văzut dacă-i băteau, dacă...

M: N-am văzut să-i bată pe dânşii, pe dănşii n-am văzut să-i bată. Numa i-o luat convoi şi o

dus convoiu la Şoldăneşti încolo înspre Şoldăneşti.

R: De unde ştiţi că înspre Şoldăneşti plecau?

M: D-apăi Şoldăneştiu nu-i departe de la mine. 9 kilometrii.

R: Erau şi din sat?

M: Din sat n-am văzut nici unu. Să fi fost vreunu din sat îl cunoştem ori striga la mine ori mă

vide. La mine-n sat o fost mulţi, o fost vreo 23 sau vreo 30 de evrei. Da în sezonu cela nu era

nici unu.

 

R: Nu ştiţi ce s-a întâmplat cu ei?

M: Care ceilalţi? Cu a mei din sat?

M: Cu a mei din sat o serie ştiu ce s-o-ntâplat. Când în timpu războiului o dat să treacă la

Nistru, la Raşcov (Rashkow), la Vadu Raşcov (Wadu Rashkow) acolo. Şi acolo făcuse pot de

butoie de-aiesta şi când o venit avionu nemţesc şi o bombardat s-o dus cu tăt cu pot în Nistru.

R: Dumneavoastră aţi văzut?

M: Ei, eu n-am văzut, eu eram la sat da lumea o spus iacătă podu la Raşcov l-o bombardat şi

evreii erau acolo şi când o dat să treacă s-o dus cu tot cu evreii în Nistru podu.

R: Deci asta aţi auzit de la oamenii din sat.

M: De la oameni, da. Zvoana se duce mare. Iaca cum, din sat de la mine o fost. Numa eu n-am

fost să-i văd când s-o dus, da s-o dus în Nistru. Vreo câţiva de la mine din sat după război o

venit înapoi acasă. Tineri, tineri o venit. O venit o evreucă şi 3 evrei o venit. Nu. 2 evreice şi 3

evrei o venit după război. După război o venit. Aceia o scăpat din polojenie şi-o venit.

 R: Mulţumesc frumos. O să vedem dacă mai sunt întrebări şi...

M: Bun. Îs gata, da?

 

Acest interviu a fost realizat in 2004 în cadrul United States Holocaust Memorial Museum's Moldova Documentation Project